Citisem relativ recent un articol despre câteva semne ca noi triatleții nu suntem tocmai sănătoși la cap. Unul din ele e când spui ceva de genul, "Primul concurs e in Mai. Bine, mai am unul în martie dar nu se pune ca e doar un semi-maraton."
Am scris aici mai multe despre planurile de pregătire pentru sezonul 2023 și în principiu m-am cam ținut de ele. Am mai făcut adaptari pe alocuri, am simțit nevoia să introduc anumite sesiuni de antrenament care nu erau în planul pe care îl urmam. Pentru că pe trainer mă antrenez folosind măsuratori de putere, am vrut să testez dacă într-adevar pot ține în mod constant puterea calculată pentru distanta de half ironman și să mai pot și alerga după. Am facut testul ăsta de 2 ori, cu diferență de vreo 10 W între cele două sesiuni și asta mi-a dat multă încredere. Nu am (înca) powermetru pe bicicletă deci la ieșirile afară încă mă folosesc de efortul perceput. După estimarile de pe trainer, am simțit că sunt într-o poziție extrem de bună pentru un rezultat favorabil, chiar un record personal. In plus un coleg de club (căruia îi mulțumesc și pe această cale :) ) mi-a făcut disc pentru roata din spate care, teoretic, ar trebui să mai ajute un pic. Și dacă nu ajuta, cel puțini arată grozav :) și asta e important pentru moral
La alergare, la fel, am simțit că am progresat, anul ăsta mi-am îmbunatățit timpii pe 3km, 5km, si 21km. Am alergat un semimaraton la Novi Sad împreuna cu colegii de club, mi-am propus sa scot un timp sub 1:40 și mi-a iesit. Problema e că relativ recent a început să mă supere o gleznă. Nu suficient de tare încât să mă facă să opresc sau să renunț la vreun antrenament, doar cât să mă facă să fiu un pic atent. Ingrijorarea e ca nu cumva să mă lase în timpul cursei.
La înot, scriam acum ceva vreme, am apelat la ajutor profesionist. Timp de vreun an m-am îmbunatățit constant, apoi am atins un prag de care simt că nu mai pot trece. Dupa diagnoză, am primit un set de exerciții pe care să le fac și am simțit că și acolo am reînceput să am progres. Înca nu un progres spectaculos dar simt că am avansat.
După câteva deliberari am decis să îmi iau concediu vineri și dupa ce am dus copiii la școală, am trecut pe la bazin pentru o sesiune scurtă și am pornit la drum. Doar eu cu Nico de data asta. Perioada de dinainte a fost una destul de agitată pentru mine, cu un pic mai mult stres decât de obicei dar cel puțin pe plan sportiv mă simteam pregatit si optimist. Obiectivul de 5h:25min părea perfect realizabil. Zilele de dinainte am urmarit cu "îngrijorare și interes" comunicările oficiale. Apa se anunța extrem de rece și organizatorii nu erau siguri dacă se va ține proba de înot și pe ce distanță (se poate scurta dacă temperatura apei e prea mica). În final, la măsuratorile din dimineața cursei au decis că înotul va fi întreg (1900m). Temperatura apei crescuse spectaculos până la 14.4 grade.
Vineri-sâmbată ne-am plimbat prin Bratislava . Sâmbată am facut o alergare scurtă cu un pic de intesitate, apoi am iesit la o pedalare mică ~45min și acolo cu câteva bucați mai intense. Am găsit un traseu foarte fain pe un dig pe malul Dunarii. Frumos, liniștit, perfect pentru cicliști. Apoi ne-am mutat la Samorin pentru formalități. Ne-am întâlnit și cu ceilalți colegi de club plus încă câțiva triatleți din Bucuresti Baieții de la club, mai curajoși decât mine, au încercat apa cu o tură scurtă de înot. Eu m-am păstrat pe duminică :).
Inregistrarea și kit-ul au mers foarte simplu și eficient, totul organizat ca la carte. În plus, pasta-party a fost cea mai spectaculoasă din cate am vazut eu până acum. (pentru cititorii mei ne-triatleti, asta nu e o petrecere. În general încercăm să consumam o cantitate mai mare de carbohidrati în zilele de dinainte de cursă. Pastele în ziua de dinainte sunt cumva tradiționale și organizatorii în general oferă, uneori contra-cost, alteori inclus, paste tuturor sportivilor înscriși). După cină ne-am întors în Bratislava, am făcut ultimele pregatiri și am trecut la somn. Cursa noastră începea la 10 asa că am avut timp suficient dimineața pentru un mic dejun liniștit și pentru pregatirea nutriției. Am ajuns la Samorin puțin înainte de 8. Conform programului anunțat, tranzitia trebuia să fie deschisă până la 8:30, acolo am aflat că e de fapt până la 8:15. N-am avut nevoie de mai mult timp. Doar să îmi pun nutritia pe bicicleta și să mai pun un gel în sacul de alergare. Ne pregatim de cursa dar asta urmează în episodul 2.
Коментарі