top of page
dani bako

Challenge Šamorin Middle Distance (Open) - 2024

Updated: Jul 14, 2024



Run course
Challenge Šamorin - 2024

Am plecat singur spre Šamorin. Pentru că Nico a avut un alt eveniment în weekendul ăla, nu a putut veni cu mine. Fiind singur, n-avea nici un sens să stau mai mult decât minimul necesar așa că am plecat sâmbată dimineața și m-am întors duminică seara, imediat după cursă. Înainte de plecare mi-am făcut clasicele antrenamente din ziua premergătoare și am reușit să introduc și o sesiune scurtă de înot. După ce m-am enervat un pic cu așteptarea în vamă care a fost mult mai lungă decât de obicei, am ajuns la Šamorin undeva pe la ora locală 16. M-am dus direct să mă înregistrez și să ridic kitul și m-am intâlnit cu Cosmin, sigurul coleg de club care participă anul ăsta (el fiind calificat la The Championship). Am mai stat un pic de povești, apoi ne-am pregătit bicicletele și sacii de tranziție si le-am dus la locul lor. Apoi pasta party (care pentru mine rămâne deocamdată cea mai bună la care am fost până acum), apoi am plecat fiecare la cazarea proprie (la vreo 20 de minute de condus, în Bratislava).




Exit swim
Challenge Šamorin - 2024 - swim

Dimineața m-am trezit din nou cu vreo oră înainte să sune alarma dar mă culcasem devreme așa că m-am simțit odihnit. Știam că urmeaza o zi lungă. Am pregătit bidoanele cu nutriție, am mâncat ceva, am pus bagajele în mașină și am pornit spre Šamorin. În tranziție nu mi-a luat mult să pun totul in ordine, m-am reîntâlnit cu Cosmin și am asteptat ora de start. Cred că am avut de stat vreo două ore eu, Cosmin vreo ora jumate. N-am avut ocazia să mă încălzesc în apă înainte de start așa că primul contact cu apa l-am avut la start. Plecarea e de pe mal, in grupuri de 5 la interval de 10 secunde. De data asta m-am poziționat destul de in față și cred că a fost o strategie destul de bună. Dupa ce am primit semnalul de start, urmeaza o coborâre de vreo 5 metri pe nisip, apoi se intră in apă. Înotul e intr-un canal lat de vreo 7-10 m, paralel cu Dunarea. Organizatorii au zis că startul efectiv, locul din care se ia timpul, e în apă asa că nu e nevoie să ne grăbim pe bucata de nisip. Primul contact cu apa a fost destul de neplăcut. Știam că apa are în jur de 16 grade, am stat mult afară îmbrăcat în neopren așa că șocul termic a fost destul de mare. În special fața și picioarele care nu erau protejate de neopren. Am pornit tare și pentru că disconfortul termic era mare am ales să respir la două brațe. Am stat destul de mult la trenă si am simțit că depun efort destul de serios. Nu m-am concentrat foarte tare la tehnică. Traseul are o formă aproximativ de J, undeva in jur de 1500m într-un sens apoi ne intoarcem pentru incă 400m. Aproximativ.


Am ieșit din apă și mi-am aruncat scurt ochii pe ceas. 39 de minute. Excelent. În sfârși am reușt să cobor sub 40 de minute. Am incercat să trec ceasul in urmatoarea etapă a triatlonului dar pur și simplu nu am reușit. Alergam în tranziție și în timpul ăsta încercam să îmi dau jos neoprenul (până la brâu cat e regulamentar în alergare) și să mă lămuresc cu ceasul. În final am ajuns în cortul pentru schimbat dar cu ceasul tot n-am reușit. Am dat stop exercitiu și am pornit din nou modul triatlon. În momentul ăla mi-am adus aminte cum functionează si am trecut rapid peste înot si am ajuns unde trebuie. Am luat bicicleta si am ieșit din tranziție.




staying aero on the bike on Danube bank
Challenge Šamorin - 2024 bike

In primii 3 km de pedalat mi-a fost frig. Extrem de frig. Cu toate că afară era soare și o temperatură confortabilă. Cred că am fost afectat de temperatura scăzută a apei. Probabil am pierdut multă căldură acolo. Dupa primii km am ieșit din oraș, mi-am intrat in ritm și m-am încălzit. Planul era să încerc să țin o putere in jur de 180W iar în a doua jumătate să incerc să o cresc un pic. Experienta mea cu powermeter afară e limitată. Am doar 3 sesiuni și niciuna nu mi-a ieșit asa cum mă așteptam. Mă antrenez cu putere de mai bine de un an, dar în interior, pe trainer, ceea ce e cu totul altceva. Am văzut că viteza era neașteptat de bună, undeva peste 35km/h și era clar că vântul e in sens opus față de anul trecut. În același timp depășeam destul de mulți concurenti. Inclusiv din cei de la The championship ceea ce era o indicație bună că mă mișc eficient. Traseul e tot cel de anul trecut, fiind foarte simplu il știam bine. Partea de pe dig de pe malul Dunării mi se pare cea mai spectaculoasă și cum aici eram cu vântul din spate, sentimentul a fost foarte fain. Apoi urmeaza trecerea peste pod, pedalat in sens opus cu vânt frontal de data asta, apoi întoarcere pe același traseu până la pod, apoi un traseu diferit până in tranziție. Pentru moral, prefer să pedalez cu vântul din spate pe ultima porțiune când nivelul de energie e mai jos. Din punctul ăsta de vedere, anul trecut a fost mai ok. Anul ăsta a fost invers si s-a simțit. Cu toate astea am fost motivat de faptul că un timp mai bun decât anul trecut părea extrem de realizabil. Ceea ce s-a și intâmplat in final. Am pornit cu bidonul din față plin, cu aprox 100g carbohidrați iar in spate am avut incă un bidon de 1l cu 180g carbohidrați. Teoretic 100g/oră. Pentru că era destul de cald, am luat de pe traseu două bidoane de iso, dacă imi aduc bine aminte pe la km 50 respectiv 70 din care am completat in bidonul din față. Nu am reusit să consum tot si e un pic greu de spus câtă energie am lăsat dar as spune că probabil am lăsat acolo vreo 10%. Am intrat in tranzitie dupa 2h36 după ceasul meu, cu 2 minute mai repede decât anul trecut.


Nici tranzitia 2 nu mi-a mers extrem de bine. Eu m-am mișcat ok, am pus bicicleta în rastel, mi-am luat sacul de alergare și am intrat în cort. Nu a durat mult să mă încalț dar făcusem un nod la sacul de alergare și nu am reușit să mai bag casca in sac. A trebuit să stau un pic să desfac nodul.




run leg
Challenge Šamorin - 2024 Run

Am iesit la alergat si am făcut rapid o autoanaliză. Picioarele erau ok, energia unde trebuie. Imediat după iesire am dat de primul punct de alimentare, am băut câteva pahare de iso, am aruncat apă pe mine și am pornit. Temperatura era deja sus cred ca in jur de 25 de grade, mult pentru perioada asta dar in aceeași parametrii ca anul trecut. Dupa 1 km mi-am intrat in ritm, obiectivul era sa tin undeva la 5 min/km. Traseul a fost un pic schimbat față de anul trecut, cred că acum era mai puțină umbră. Im plus cele două stații de alimentare erau mai prost poziționate. Pe bucla de 4km erau poziționate la distanța de aprok 1km dar apoi aveai 3 km pana ajungeai din nou la stație. Problema nu era de alimentare cât de răcorire. Statiile, ca si anul trecut au fost foarte bine aprovizionate. Planul a fost să iau 3 geluri la aprox 6km. De planul ăsta m-am ținut si gelurile au intrat incredibil de bine (asta mă face să cred ca am greșit cu ceva la nutriția pe bicicletă dar nu mi-e clar ce exact). Pe la km 10 l-am văzut pe Cosmin, era pe margine printre spectatori. In prima fază m-am gandint că a scos un timp extraordinar de bun. După calculele mele, ar fi trebuit sa termine cu vreo 45 de minute înaintea mea. Apoi mi-am dat seama că nu are tricoul de finisher. Când am ajuns in dreptul lui mi-a zis că a avut un accident pe bicicletă, dar e ok. Destul de nasol moment. Sa te pregătești atât, să investești atâta energie si apoi să ai un ghinion din ăsta... Complet nelegat de momentul ăsta, cam tot atunci a fost momentul când a inceput sa mă lase energia. Am inceput să alerg din ce in ce mai incet, să stau tot mai mult la punctele de alimentare. În final am terminat și cei 10km rămasi și ritmul mediu final a fost de 5:20 min/km, mult sub ce mi-am propus.

După finish am incercat să mănânc și să mă hidratez cât mai bine pentru că imediat după am avut de condus incă 5 ore și ceva până acasă.




Finisher certificate
Challenge Šamorin - 2024

Concluzii

  • Ca și organizare, la fel ca anul trecut, mi s-a părtut foarte ok. Parcă au fost mai puțini spectatori la alergare și mai puțin energici dar atmosfera a fost foarte ok

  • Nu m-am pregătit cu mi-aș fi dorit si rezultatul se vede. Cu toate astea mă bucur tare mult că am scos și la înot și la bicicletă timpi mai buni ca anul trecut

  • Cred că principala cauză a timpului slab la bicicletă e lipsa de volum. Posibil și la nutriție să fii greșit cu ceva

  • Per total un rezultat corect. Ma bucur că m-am prezentat si până la urmă e un rezultat bun. Chiar dacă nu extraordinar.

22 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page