Vineri 27 iunie 2015. Am incarcat toate bagajele in masina (inclusiv bicicleta) si am pornit la drum. Am ajuns in Klagentfurt dupa-masa. Am dat o tura scurta prin centru sa ne orientam, am cautat zona de start si zona de inscriere apoi am pornit spre hotel. Hotelul era la aproximativ 20 km de start iar o parte din drum era pe traseul de bicicleta al cursei. Ne-am cazat rapid dupa care am montat rotile la bicicleta (le dadusem jos sa incapa in protbagaj) si am dat o tura scurta de verificare. Totul arata impecabil doar ca la un moment dat, cand ma pregateam sa intorc, nu am sincronizat viteza cu panta si era cat pe ce sa cad. Am reusit sa scot in ultimul moment piciorul din pedala si sa il pun jos. Evenimentul asta m-a stresat un pic, nu era deloc un moment bun pentru o cazatura.
Sambata dimineata am incarcat din nou bicicleta in masina si ne-am intors in Klagenfurt. Check-in-ul la biciclete avea un orar destul de fix asa ca tot programul a fost organizat cumva ca sa ajung acolo la ora potrivita. Am facut inregistrarea, am ridicat kit-ul de start, apoi am trecut la inspectarea traseului. Inotul e in lacul Wortersee, un lac superb si limpede, un traseu un forma de U de 2.8 km pe lac urmat de un km pe un canal superb, la fel de limpede de aproximativ 1km. Canalul are vreo 4-5 m latime si imi imaginam ca va fi plin de spectatori pe margine. Cel mai probabil urma sa fie spectaculos. Apoi am facut o tura cu masina pe traseul de bicicleta care are 2 bucle de 90 km. Citisem de o urcare mai spectaculoasa, faimosul Rupertiberg. In traseul de recunoastere am gresit un pic traseul asa ca vreo 10 km am mers de fapt pe alt drum, si am ratat faimoasa catarare asa ca ramaneam cu emotii pentru a doua zi. Marea mea temere era catararea aia. Oare e mai abrupta decat ce facusem eu pana atunci?
Din traseul de alergat nu am vazut mare lucru dar am fost sa vedem statuia din centru pe langa care urma sa trecem si care apare si pe medalie - asa numitul lindworm sau Smaug cum am ajuns sa il numesc ulterior (un fel de dragon de fapt) si am stabilit cu fetele cateva locuri posibile de intalnire in parcul prin care trecea traseul.
La check-inul de biciclete, din motive de securitate era un individ care facea poza fiecarui concurent cu bicicleta proprie ca sa nu pleci la final cu alta mai valoroasa. Individul nu a rata ocazia sa faca glume pe seama bicicletei mele, care probail era cea mai ieftina din tarc. Dar la momentul ala chiar nu imi pasa. Important era ca sunt acolo. Am fost in permanenta intimidat de forma atletica a celorlati concurenti, toti (cei pe care i-am remarcat eu) aratau a mega atleti. M-am simtit un pic mic si umil dar pana la urma nu asta conta de fapt. Eram acolo unde erau si ei.
Dupa toate formalitatile ne-am intors la hotel, am recapitulat planul pe a doua zi, am mancat ceva si am trecut la somn.
Comments