Dimineata a inceput conform planului. Trezirea, echiparea, ultima verificare a echipamentului, apoi micul dejun. Senzatia din ziua precedenta - emotie combinata cu frica - persista. Spre surpinderea mea la micul dejun nu am fost singur, se pare ca hotelul gazduia mai multi potentiali ironmani. Stresul meu major era legat de inchiderea drumului asa ca am mancat oarecum in graba, ne-am urcat in masina si am pornit spre zona de tranzitie. Nico m-a lasat acolo si s-a intors la hotel, urma sa ne reintalnim probabil peste multe ore ( au fost vreo 14). Ramas singur sentimentul de frica a inceput sa creasca. Am mai mancat rapid ceva si am inceput sa ma echipez. In jurul meu erau o multime de oameni care se echipau si oarecum jenat ma uitam cum ii ajuta cineva cu neoprenul. Toate aratau complet diferite de al meu. Oare chiar nu e nimeni aici cu neopren de scufundari?
Am ajuns in zona de start si am intrat scurt in apa. Apa e relativ rece asa ca nu am stat prea mult. Am iesit pe mal si am incercat sa fac cateva miscari de incalzire. Nu prea multe. Nu putea sta pe loc, emotia crestea in fiecare secunda. Ma uit in jur si vad doar fetze concentrate. Nu vad pe nimeni sa zambeasca. Urmeaza categoria mea de varsta. Din calculele mele eram in jur de 200 de oameni. Citisem despre senzatia de masina de spalat de la startul unui Ironman asa ca m-am pozitionat mai in spate. Stiu ca sunt lent, nu are rost sa stau in fata, e mai bine sa ma duc in ritmul meu decat sa ma calareasca 200 de indivizi competitivi. Se da startul, Am citit eu pe net despre Dolphin dive si ma gandesc ca e cool sa fac treaba asta. Mai exact, asta inseamna ca atat timp cat apa e prea mica pentru inot, faci o saritura in fata, te ridici si tot asa pana cand apa e suficienta pentru inot. E o metoda foarte rapida de avansat in apa mica. Cu siguranta a fost cool doar ca, probabil, am depasit destul de multi oameni in modul asta. Am inceput sa inot, moment in care toti oamenii pe care am reusit sa ii depasesc m-au ajuns. Mi-e greu sa spun ce s-a intamplat exact. Am simtit oameni care se urca peste mine. picioare si coate in gura, etc. Pulsul mi-a crescut foarte repede (probabil si din cauza emotiei, si din cauza temperaturii apei) si efectiv nu puteam respira nici macar la doua brate. M-am oprit si am asteptat sa se linisteasca lucrurile. Cand m-am intors, am vazut ca nu mai era nimeni intre mine si plaja. Eram efectiv ultimul. In momentul ala m-am panicat. Mi-au trecut prin minte cele mai negre ganduri - "Nu se poate sa abandonez acum", "Daca mor?". Nu stiu cat a durat panica asta, probabil 2-3 secunde dupa care a venit gandul salvator - la inot nu ar trebui sa am nici o surpriza. E ca la bazin. Stiu destul de bine ce timp o sa scot. Am reinceput sa inot gandindu-ma la miscarile pe care le-am exersat la bazin.
Dupa o vreme au inceput sa ma ajunga din urma concurenti de la urmatoarea grupa de varsta care au luat startul 5 minute mai tarziu. Ocazional ma mai ciocneam de cineva dar nu am mai avut probleme. Intrarea pe canal am gasit-o destul de usor, doar ca minunatul canal cu apa limpede era acum o mocirla. Apa nu e deloc adanca asa ca se tulburase foarte tare. Noroc cu spectatorii de pe margine care mai schimbau un pic atmosfera. In final, timpul la inot a fost incredibil de aproape de estimarea mea initiala: 1:42:43.
Tranzitia e destul de lunga dar pentru mine a fost ok. Mi-am luat sacul de tranzitie si am inceput sa ma pregatesc. Un voluntar a venit sa ma ajute sa imi dau jos neoprenul. Inca eram extrem de agitat si plin de adrenalina. In momentul ala voluntarul mi-a spus o chestie pe care n-o sa o uit prea curand "Relax man, you are only competing with yourself". A fost momentul in care m-am calmat de tot si am inceput cu adevarat sa savurez cursa.
Etapa de bicicleta a mers conform planului. Initial am depasit cativa concurenti, apoi am fost cam acelasi grup care ne depaseam unii pe altii. In general depaseam pe urcari si eram depasit pe coborari. Zic eu din cauza lipsei de experienta - nu imi dozam prea bine efortul pe urcari si de coborat coboram cu teama. Traseul e foarte fain, trece prin mai multe sate pitoresti, cu urcari si coborari nu foarte lungi si nu foarte abrupte. Sunt doua catarari mai serioase, iar de una din ele imi era oarecum teama dupa cate citisem pe net, mai ales ca nu am reusit sa o vad in ziua anterioara. Spectatorii sunt incredibili. In toate satele astea oamenii ies din case, isi pun cate o masuta in fata si incurajeaza concurentii. Voluntarii la fel - prezenti in toate punctele cheie si foarte incurajatori si prietenosi. Pana la urma nu a fost atat de dramatic, erau multi care s-au dat jos de pe bicicleta dar catararea nu a fost nici foarte lunga nici foarte abrupta. Un pic mai lunga decat cea de la Bencec. M-am tinut cu precizie de planul de nutritie - am baut ceva la fiecare 15 minute si la fiecare 30 de minute am mancat cate o jumatate de baton. In ultima ora am trecut e geluri, stiam din trecut ca am dificultati sa diger mancare solida la alergat. Candva spre finalul primei ture au inceput sa ma ajunga profesionistii. Prima data am auzit elicopterul deasupra mea, apoi m-a depasit pace car-ul. Cand a trecut Marino Vanhoenacker pe langa mine am crezut ca eu stau pe loc. Iar sunetul rotilor aero e extraordinar :).
Tura a doua a fost ceva mai putin entuziasmanta, erau deja mai putini oameni pe traseu si ceva mai greu de pastrat aceeasi concentrare, dar cu focus pe nutritie si pe pastrat viteza medie am reusit sa ma mentin in parametrii. In final timpul a fost 7:25- un pic mai bine decat ce planuisem de acasa.
Tranzitia 2 am facut-o fara graba. Imi era teama de cum o sa ma comport la alergat asa ca am preferat sa imi iau o mica pauza. Am mancat un gel, mi-am schimbat sosetele, m-am incaltat si am pornit. Traseul in sine are parti faine si parti mai putin spectaculoase. Partea prin Klagenfurt e foarte faina, oamenii care merg pe strada, care stau la terase te incurajeaza. Partea din afara orasului e un pic mai trista, partea buna, fiind doua bucle e ca te intalnesti cu multi concurenti (chiar si cand esti in ultima treime ). Cel mai fain moment din tot concursul (exceptand finish-ul, evident) a fost pe la km 10 cand m-am intalnit cu Nico si Oli. Venisera si ele intre timp si ma asteptau la locul stabilit. Faptul ca le-am vazut mi-a dat o stare greu de descris. M-am oprit cu ele iar Nico imi zice sa fug. Raspunsul meu a fost - De ce? Am timp, nu ma grabeste nimeni :). Daca mi-ar fi spus cineva ca dupa 11 ore de efort fizic, cand urma sa mai am de alergat inca 32 km o sa ma simt atat de bine, cel mai probabil nu as fi crezut. Sentimentul ala a fost fantastic.
Alergarea mai departe nu a avut nimic dramatic. Focusul meu a fost sa pastrez un ritm care sa imi permita sa continui oricat. La fiecare punct de alimentare ma opream sa mananc sau sa beau ceva. Asta m-a facut sa pierd ceva timp dar cu siguranta aspectul asta nu ma interesa. Eram in parametrii. Incet incet ma apropiam de finish si la un moment dat cand mai aveam vreo 5 km am realizat ca nu se mai poate intampla nimic. Orice ar fi, voi trece linia de sosire. Era deja intuneric bine, mai erau putini concurenti cu care ma intersectam si nu stiam daca imi vine sa plang sau sa rad. Sentimentul ala nu l-am mai avut nicaieri in afara de cursele de anduranta. Am terminat si ultima bucla si am intrat pe culoarul spre finis. Nu imi era clar cat e de lung, pe margine erau o multime de oameni care strigau, incurajau si la un moment dat am vazut-o pe Oli pe culoar. Habar n-aveam cum intrase acolo. A alergat cu mine pana la ultima curba unde ne astepta Nico. Am rugat-o sa ramana acolo, citisem in regulament ca Ironman te descalifica daca treci linia de sosire cu sustinatorii.
Finishul e spectaculos. Multa lumina, majorete, muzica, spectatori entuziasti. Dar ce iti ramane cin minte sunt cuvintele alea "Daniel, you are an Ironman".
In loc de concluzii:
Triatlonul asta m-a invatat ca avem o capacitate mai mare decat credem noi in mod normal. Daca platesti pretul, poti obtine lucruri extraordinare
Satisfactia de a finaliza un lucru care pare aproape imposibil nu se compara cu nimic altceva
Lucrurile de care suntem cei mai mandri sunt lucrurile la care am investit un efort considerabil
Daca esti interesat de triatlon, iti recomand sa participi la un Ironman. Da, e scump, e complicat logistic, dar experienta nu se compara cu nimic din ce am incercat eu pana acum (poate imi schimb parerea dupa ce voi incerca experienta Challenge Family)
Comments