Dupa rezultatul bun de la Bratislava, maratonul sub 4 ore parea acum perect realizabil. M-am antrenat special pentru asta si antrenamentele mi-au mers foarte bine. Mi-am imbunatatit recordurile personale pe aproape toate distantele pana la semi-maraton. Turele lungi le-am facut cu negative split, mai exact fiecare segment de 5 km a fost mai rapid decat cel anterior. Ma simteam puternic. Doar ca dupa o alergare mai intensa, cu 2 saptamani inainte de Roma am simtit o durere la genunchi. Si dupa ce muschii s-au racit, durerea a fost din ce in ce mai intensa, in special la urcat si coborat scari. Am oprit orice fel de antrenament in speranta ca pana la concurs o sa imi revin. Dupa aprox o saptamana durerile au incetat si parea ca sunt cat de cat ok, asa ca am plecat la Roma destul de increzator.
Planul a fost ca de obicei sa combinam vizitatul cu maratonul. Primele trei zile au fost de vizitat, si in Roma, chiar ai multe de oferit din perspectiva asta. E un oras superb, m-as intoarce acolo oricand. Doar ca tot vizitatul a fost mai epuizant decat mi-as fi dorit.
Maratonul a fost superb, se alearga prin locuri foarte faine din oras, organizarea mi s-a parut foarte buna, publicul foarte ok. Genunchiul nu mi-a facut deloc probleme in timpul algergarii. Cu toate astea performanta mea a fost foarte departe de ce mi-am dorit. Traseul are o oarecare diferenta de nivel (nu semnificativa dar pentru mine a cotat), are bucati semnificative pe piatra cubica care iarasi cred ca a aut un impact. Dar ce cred ca a contat cel mai mult a fost modul in are am gandit excursia. Cele trei zile de plimbare de dimineata pana seara s-au pus amprenta pe nivelul meu de energie.
Initial am pornit un pic in spatele pacerilor de 4 ore cu intentia de a alerga doar un pic mai repede decat ei sa imi asigur o rezerva de timp. Primii 21 km aproape ca mi-a iesit. Am fost doar putin in fata lor, si semi-ul l-am facut in 1:58. De acolo imi era clar ca obiectivul nu va fi usor, simteam ca nu o sa pot mentine ritmul ala. Pulsul im era deja mult prea sus pentru ce doream eu sa obtin. Apoi au inceput crampele si asta m-a facut sa incetinesc. In momentul care pacerii m-au depasit, era clar ca 4 ore nu mai e realizabil iar apoi, in ultimii 4-5 km a fost o lupta de supravietuire. Timpul final a fost de 4:15 cu mult peste ce mi-a propus.
Desi am fost dezamagit de rezultat si faptul ca am avut inca un an in care am ratat obiectul, per total a fost fain. Asta e frumusetea maratonului pentru mine - si atunci cand e rau e bine :). Intreaga experienta a fost extraordinara, cursa, excursia, totul, deci, fara regrete. In plus am mai invatat cat ceva despre mine, despre antrenament, despre limite. Si exista alte maratoane la care pot incerca din nou.
Comments