top of page
dani bako

Retrospectiva 2022


Pentru mine 2022 a fost de departe cel mai bun an de până acum din punct de vedere sportiv. Spun până acum, pentru ca în momentul ăsta simt ca sunt înca pe o pantă ascendentă, simt că lucrurile pe care le-am facut mă pun într-o poziție foarte bună să mă îmbunatațesc în continuare. Din nou am folosit ca și metodă periodizarea inversă, am structurat programul anual în blocuri de aproximativ 8 săptămâni, fiecare bloc având un anumit specific de intensitate și volum. Am început cu intensitate mare și volum scăzut și am crescut progresiv volumul de la un bloc la altul, scazând implicit și intensitatea. Am simțit că o structură de genul asta e adaptată pentru ce vreau. Planul a fost construit în jurul cursei principale și anume Ironman Maastricht. După Maastricht am mai avut câteva curse interesante dar nu am mai urmat aceeași structură, în principiu de acolo am improvizat. Dar hai să le luăm pe rând



Înot: 2021 a fost un an foarte bun pentru înot pentru ca am gasit o solutie sa înot constant. Am continuat în aceeași notă și în 2022, am reușit să merg foarte constant. Cred ca am avut o medie săptămânală de minim 3 sesiuni, cu multe săptămâni in care am reusit sa ajung si de 5 ori. Am încercat destul de multe lucruri, de ex intervale, diferite exerciții pentru tehnica, filmari. Și progresul s-a simțit. Nu sunt neaprat mulțumit de nivelul la care am ajuns, cu toate astea daca mă compar cu cel din 2021 cu siguranță e o imbunatațire. Volumul a fost de 187km adică vreo 30% peste 2021, am stabilit cei mai rapizi timpi la antrenament - 1:57/100m în bazin cu plutitor la 2 km înotați, 41 de minute la Challenge St Pölten, respectiv 1:29 la Ironman Maastricht. Toate astea sunt recorduri personale. Dar cum spuneam cred ca pot mult mai bine. Spre finalul anului am vorbit cu un antrenor de înot sa ma ajute, nu am reușit să ne intalnim decat o singura dată la bazin, dar întâlnirea respectivă îmi dă mari speranțe.



Bicicleta: Aici deja volumele anuale erau destul de mari de cel puțin doi ani așa că oricum nu mă așteptam să depășesc prea mult performanța de anul trecut. In final am pedalat cu 2% mai puțin conform Strava, dar având în vedere faptul că am avut o perioadă în care nu a funcționat senzorul de viteza, foarte posibil ca de fapt am pedalat cam tot cât anul trecut. Ca si performanță însa am realizat lucruri faine, cu un vârf de 2:43:57 la triatlonul de la Belgrad, respectiv 6:13:04 la Maastricht (ambele fiind recorduri personale). Spre finalul anului am trecut și eu in sfârșit la un smart trainer, am început să folosesc puterea ca o măsură pentru antrenament și cred că asta îmi va aduce un câștig foarte mare. Am testat căteva aplicații pentru trainer și în final am ales Wahoo Systm la care mi-am făcut abonament.



Alergare: Volumul aici a fost mult mai bun decât anul trecut dar atunci am avut un volum mai scăzut din cauza accidentarii. Așa că o comparatie mai buna ar fi cu 2020 față de care am alergat cu fix un semimaraton mai puțin. Ca și recorduri personale, din nou, le-am cam depașit pe aproape orice distanța pe care o contorizez în mod obisnuit, cele mai notabile ar fi alergarea de la IM Maastricth unde am obtinut al doilea timp de maraton de până atunci (considerând și maratoanele individuale!) și apoi Liberty Marathon unde am reușit un timp foarte bun, chiar daca nu neapărat cel sperat de mine.



Per total un volum anual mai mare, mai multe ore active, rezultate îmbunatățite pe toate planurile. Am continuat antrenamentele în micro-sala de acasă și am făcut mai mult stretching decăt pănâ acum. Am reușit să nu am nici o accidentare serioasa, doar mici inconveniente ocazionale care nu m-au oprit din antrenament


Competiții: Am avut mai multe triatloane decat in orice an de până acum, un full, 3 half-uri si un olimpic, plus un triatlon indoor, un maraton și o cursâ de trail de 15k. La toate am depășit măcar pe undeva așteptările, majoritatea au fost cu ceva recorduri personale. La triatlonul de la Nextfit am fost cel mai aproape de podium din carieră, apoi la Șiria si la Olimpicul de la Timisoara m-am apropiat și mai mult cu câte un loc 4 la categoria de vârstă, culminând cu câștigarea categoriei de vârstă la maratonul Liberty. Da, contează și concurența la cursele astea și rezultatele nu au fost neapărat super spectaculoase, totuși, rezultatul rămane și satisfactia mea e maxima.


Cum spuneam la început, un an excelent, rezultate fantastice pe toate planurile, după o muncă sustinută. Aș spune că e rezultatul muncii din ultimii doi ani in care am reușit să fiu foarte consecvent. Să vedem ce ne aduce noul an. Stai aproape, în curând voi publica și planul pentru 2023.

25 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page