In momentul in care am decis ca vreau sa fac un ironman nu ma gandeam ca vreau sa fac din asta un mod de viata. Nici macar nu indrazneam sa ma gandesc ca as mai vrea sa fac asta vreodata. Cum sunt cumpatat (ca sa nu zic zgarcit) de felul meu, am incercat sa reduc la maxim investitia. Era clar ca inscrierea e foarte scumpa, si era clar ca vor fi cheltuieli de transport si logistica acolo. Probabil pe partea de echipament puteam optimiza ceva. Asa ca am decis sa investesc minimul necesar. Evident am nevoie de o bicicleta. Papuci de alergat acceptabili aveam deja, apoi imi trebuiau toate acesoriile. Costum de neopren am decis ca poate fi imprumutat. Am luat unul de scufundari (care e diferit de cel de triatlon) care imi era mare. Cursiera am cumparat-o second-hand, presupun ca la varsta ei as putea lejer sa ii fac buletin si am dat pe ea cam cat costa probabil ghidonul de la bicicletele din tarc de la IM Klagenfurt. Ceas? Sigur, un ceas de 20 de lei de la Decathlon care stie ora, are cronometru si temporizator (ce gps, HRM, VO2 max, astea-s mofturi). Pentru bicileta un computer cu fir de la Kauflad isi face treaba. Cea mai ieftina casca de la Decathlor ar putea functiona. Singurul echipament cu adevarat profi pe care l-am avut a fost costumul de triatlor dar chiar si asta a fost cel mai ieftin pe care l-am gasit (vreo 50 Euro).
Unde vreau sa ajung cu asta? De multe ori gasim tot felul de scuze. Ca e scump, ca e cald, ca e frig, etc. Adevarul e ca daca vrei cu adevarat sa faci ceva, o sa gasesti o cale. Sigur e foarte fain sa ai toate resursele, sa ai echipamentul ala stralucitor si asortat. E adevarat ca toate gadgeturile alea te ajuta enorm, dar daca vrei cu adevarat, pana la urma poti gasi o solutie. Chiar daca e departe de ideal, poate sa mearga. Care e scuza ta?
Comments