Dacă ai ajuns aici în speranța că vei citi o poveste faină, despre reveniri spectaculoase și final fericit, mă tem că o să te dezamăgesc. Cursa asta a fost cea mai slabă din ultimii 7 ani pentru mine, cu cea mai slabă alergare dintotdeauna. Lucrurile au început nu tocmai grozav și s-au degradat constant.
Aș putea spune că lucrurile au fost departe de ideal încă de la începutul anului, dar hai să pornim de la X-Man Oradea unde performanța nu a fost tocmai rea. După Oradea, antrenamentul a fost departe de ideal. La bazin am ajuns din ce în ce mai rar, undeva la 2-3 sesiuni pe săptămână, și astea mai scurte decât mi-aș fi dorit. În consecință nici nu am mai reușit să imi urmez structura de antrenament. La Oradea luasem decizia să mă duc, măcar o dată pe săptămână cu trupa de la Kona să primesc un pic de ajutor de la antrenorul de înot. Nu am reușit nici măcar o dată. Dar problema mare a fost alergarea. Am alergat puțin și slab. Am avut dureri mari la tibii după fiecare alergare, chiar și după alergările scurte iar durerile mă țineau si 2-3 zile. Așa că am fost nevoit să reduc frecvența alergărilor. În plus am avut multe alergări pe care nu am putut să le duc până la capăt. Motivul principal, zic eu, e stresul total acumulat. Am avut parte de mult stres anul ăsta, stres care s-a amplificat constant în ultima perioadă. Problemele au devenit și mai serioase începând cu noaptea de miercuri spre joi în săptămâna cursei. Am început să dorm puțin și prost, mi-a fost rău și m-am simțit permanent lipsit de energie. Pulsul de repaus mediu a urcat iar media HRV-ului a scăzut dramatic (asta ca să nu fie vorba doar de pareri subiective). Presupunerea mea acum e ca a fost vorba de un virus sau ceva asemănător. Nu cred ca stresul sau supraantrenamentul au fost cauza principală.
Și in dimineața cursei m-am trezit mai devreme decât îmi doream dar nu m-am simțit neapărat rău. Aveam totul pregătit de cu seară așa că mi-am băut în grabă cafelele, m-am chinuit un pic să mănînc ceva, am încărcat totul în mașină și am plecat. Am găsit ușor loc de parcare, am pregătit rapid tranziția, apoi m-am socializat cu cațiva prieteni și colegi de club. Anul ăsta, fiind deja destul de mulți concurenți nu a mai fost posibil drumul cu vaporeto până la start așa că deplasarea s-a făcut pe jos. A fost plăcut, am mai schimbat o vorbă cu colegii. La zona de start nu am așteptat foarte mult și a fost momentul să începem. Am luat rapid un ultim gel cu cofeină înainte de start. M-am așezat la coadă, undeva după prima treime estimez eu. Am inceput să am o ușoară senzație de greață dar nu ceva foarte deranjant. Coada era pe mal, apoi urcai pe un ponton, treceai prin vaporeto și de acolo intrarea în apă. Am pornit într-un ritm zic eu ok, nici prea intens nici prea lejer. Am găsit pe cineva care părea că înoată într-un ritm similar și m-am pus la trenă. Am stat destul de mult la trenă doar că periodic îl pierdeam pe cel din față.
Mi-am dat seama că unul din noi nu înoată foarte drept, cel mai probabil eu. Nu am avut aceeași senzatie de viteză ca și anul trecut, îmi părea că sunt ceva mai lent. Pe ultimele sute de metri l-am pierdut cu totul pe cel din față și am fost complet sigur. Am ieșit din apă și ceasul îmi arăta 32min, un pic mai mult decât anul trecut. Asta e. Senzatia de greață nu disparuse dar nici nu părea să se amplifice.
Am ajuns rapid în tranzitie, m-am asezat pe jos să îmi iau șosetele, moment în care m-a prins o crampă la mușchii abdomenului. M-am întins pe jos câteva secunde și mi-am revenit. Din nou, nimic grav. Mi-am luat și restul echipamentului, bicicleta și am ieșit rapid din tranziție.
Bicicleta începe cu o bucată scurtă de legătură, apoi intrarea în bucla care trebuie repetată de 13 ori. N-am reusit să imi pornesc computerul de bicicletă decât după aproape 1km. Pus si simplu nu reușeam să apăs butonul. Planul a fost prima buclă să merg un pic mai lejer apoi să accelerez. Nu m-am tinut deloc de plan. Pur si simplu, toată cursa am mers mai degrabă după simț. La finalul primei bucle mi s-a desprins de la disc capacul lăcașului de umflat roata. Știam de acasă că am o problemă acolo, că banda aia trebuia inlocută dar am sperat că încă mai ține. Am oprit să o lipesc la loc apoi am continuat. Undeva în bucla 9 sau 10 mi s-a desprins de tot. De data asta nu am fost foarte atent la date, nu am calculat timpul pe tură, nu m-am uitat la viteza medie. Din când in când m-am uitat la putere dar fiind valoarea instantanee, nu a fost tocmai relevant. Dar aproximând distanța față de alți concurenți mi-a fost clar că ritmul meu scade. Primi 30km au mers relativ decent dar apoi am început sa am dificultăți să mă mai alimentez. Pentru al doilea bidon am luat apă de pe margine pentru completare, gândidu-mă în special la hidratare. Cu toate astea nu am reusit să consum nici lichide nici carbohidrați așa cum imi doream. Pur și simplu simțeam că nu intră și senzația de greață era tot mai puternică. La finalul bicicletei am rămas cu aproape jumătate din cantitatea planificată în bidoane. Am intrat în tranziție după 2:54:39, un timp mult sub așteptări dar nu neapărat dezastruos.
Am inceput să am câteva crampe in tranziție dar nimic serios. M-am mișcat relativ bine, mi-am luat incălțările de alrgat, șapca și gelurile și am pornit spre ieșire. Am luat din mers un gel cu cofeină și am încercat să alerg ușor. În momentul ăla am început să am dureri mari de stomac. M-am oprit câteva secunde să-mi revin și am simțit că am probleme și cu echilibrul. M-am proptit de un copac. Am stat așa câteva secunde, mi-a trecut durerea de stomac și am început mai întâi să merg apoi să alerg ușor. Durerea de stomac a revenit. Plus senzatia de greață era acum extrem de puternică. Am revenit la mers. Apoi din nou alergare usoară, din nou dureri de stomac și senzatia de lipsă de echilibru. Practic așa a decurs toata cursa. Aproximativ la km 5 stomacul meu a decis că a suferit destul și are nevoie de o eliberare. Am vomitat inclusiv sucul de sfeclă pe care îl băusem înainte de cursă. Mi-a fost clar că nu am digerat nimic toată ziua. De alimentat nici nu se mai punea problema. În afară de câteva pahare de cola și cred că unul de iso, nu am consumat decât apă. Cele tei geluri le-am dus cu mine până la final.
Pe alergare m-au depăși cam toți colegii de club și alți cunoscuți. Mulți dintre ei s-au oprit cu mine și s-au oferit să mă ajute în vreun fel. Aproape toți mi-au transmis măcar o vorbă de încurajare. Asta arată ce comunitate faină avem. Din păcate nu putea nimeni să facă nimic pentru mine. În prima parte a cursei am avut constant gânduri de abandon. Nu eram convins că fizic voi fi capabil să termin, în plus nu prea vedeam sensul la chinuiala asta. Nu stiu ce m-a făcut să nu renunț. Poate ideea că mai pot un pic. Poate inerția. Poate faptul că nu am abandonat nici o cursă până acum. In a doua jumătate, gândurile astea s-au atenuat. Daca tot am ajuns până acolo, măcar să ajung și la final. Ceea ce s-a și întâmplat. Am terminat cei 21.5 km in 2:46:50 și cursa in 6:20:01.
Uitându-mă pe rezultatele anterioare, e cea mai slabă cursă pe distanța asta din ultimii 7 ani, cu cel mai slab timp de alergare din toate timpurile. Nici măcar semimaraton la antrenament nu am avut cu un asemenea timp. Aparent triatlonul de distanță medie cu numarul 13 din carieră nu a fost unul reușit. Pentru că deja am scris mult aici și mă tem să nu te plictisesc o sa revin probabil într-o ediție viitoare cu câteva concluzii.